010922

Joi, 1 septembrie 2022

Henț cu mâna

Toamna se numără... întâlnirile!

Gata cu vacanța! Cronica Văii Jiului începe cu aplomb să aștearnă din nou în pagini, cele bune, cele rele, întâmplate în arealul Văii Jiului.

Sportul își reia și el locul în pagina de... sport, a 8-a, devenită clasică de vreo 7-8 ani.

Toamna este anotimpul unde se varsă “conducta” cu campionate, la noi în Vale fiind de interes cele de fotbal, rugby, handbal, popice, tir cu arcul, dar și cele ale secțiilor din cadrul Clubului Sportiv Școlar Petroșani.

Este și un frumos moment al rememorărilor unor momente cu semnificație. După ce a fost aniversat stadionul “Petre Libardi” (40 de ani de la inaugurare), a venit rândul celor de la Minerul Uricani, care au marcat 65 de ani (1957) de la înființarea echipei de fotbal.

A fost un moment de mare încărcătură emoțională, detalii mai pe larg în ediția de luni, 5 septembrie a.c.

A fost o ediție-maraton la a 5-a ediție a Cupei Straja la mini-fotbal, la Lupeni, oraș care a revenit în fotbal la nivel de seniori începând cu săptămâna trecută.

Toamna întâlnirilor “retro” continuă chiar sâmbătă, 3 septembrie, când generațiile de rugbyști ai Științei Petroșani se vor revedea în Dealul Institutului. Iar fotbaliștii aceleiași grupări vor face la fel, pe 7 octombrie.

Hai că avem treabă până la revelion!


FOTBAL. LIGA A III-A.

Fără drept de apel

Un joc dezinvolt prestat de Jiul, mai ales în prima parte, când scorul putea lua proporții. După pauză un joc mai echilibrat, gazdele irosind cea mai mare ocazie a meciului prin C. Pau (min. 36), dar portarul L. Mureșan a avut o intervenție excelentă. Pentru Jiul, semne bune, o concepție de joc mult schimbată în bine față de sezonul trecut.

OASPEȚII MAI BUNI


Start bun pentru echipele aflate în deplasare, cu două victorii și un egal, o etapă cu 14 goluri, în care Fabio Trip a marcat toate cele trei goluri ale sale în meciul Viitorul Șimian–Progresul Ezeriș. Șimianul vine la Petroșani!

FOTBAL. CUPA ROMÂNIEI - FAZA A 2-A

Pe val

Jiul își continuă seria meciurilor bune, legând în partida cu gorjenii a treia victorie la rând în actualul sezon.
Meciul a fost controlat de echipa lui George Zima ,,dʹa cappo al fine”, cu numeroase faze ofensive, care au fost apreciate de cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenți la meci. Am remarcat siguranța portarului Leo Mureșan (18 ani), decizia lui Keszeg, clarviziunea lui Remus Sandu, travaliul lui Bădărău, incisivitatea lui Ferhaoui sau tehnica lui Dănăilă, dar și inconștiența lui Bogdan Matei la acel fault inutil comis în min. 85, care a dus la eliminarea sa.
Calificare în fază următoare, premize bune pentru Jiul.

RUGBY. LIGA NAȚIONALĂ. TURNEUL PLAY-OUT

Debut cu brio

Știința Petroșani a intrat cu brio în faza play–out–ului Ligii Naționale, cu un greu, dar meritat 22–19 (17–5) cu R.C. Bârlad, prin punctele reușite de Donici (1e), A. Radu (1e), Zamfir (1e + 1 tr.) și Curta (1e).

Asta în condițiile în care a avut două eliminări! Au jucat în 4 acest prim meci: V. Popa, Vâlceanu, Olteanu – Donici, Oct. Popa – Ghiarasim, Carvatchi, Croitoru – A. Radu, Borș – Straja, Istoc, Tudor, Zamfir – Curta și rezervele D. Ivan, Jerebie, A. Barbu, Răzvan Barbu, Moala, Ivanciu, Alexa, Berbece. A doua etapă, C.S.M Galați – Știința Petroșani, 10–33 cu o echipă a Științei dezinvoltă, punctând prin Straja (2 e.), I. Tudor (1 e.), Borș (1 e.), A. Radu (1 e.), Cr. Zamfir (3 tr.) și Al. Lupu (1 tr.).
Urmează derby-ul din ,,Dealul Institutului” cu un adversar de tradiție, Grivița București, sâmbătă, 3 septembrie.

Genu Tuțu

Share by: