080623

Joi, 8 iunie 2023

Henț cu mâna

Anul 6

Jiul Petroșani a mai bifat un an în campionat în Liga a III –a („Divizia C”).

La 20 de ani distanță (2002-2003) de la primul său sezon la acest nivel, - mai țineți minte, atunci cu generația lui Hotoboc, Irina, Vesa, H. Popa, Buhuș, Albeanu, Gabi Apetrei, Elisei, Filip Popescu etc. - , cu Daniel Gherasim și Mitică Marcu antrenori.

Un sezon în care Jiul și-a cam „scuturat” adversarii promovând la pas în „B” (Liga a II -a), chiar dacă anonima C.S Certej, i-a creat oare'sce probleme o vreme….

A fost începutul „revenirii”, cu doi ani în „B”, apoi alți doi în „A”. Ce vremuri!

Acum Jiul a încheiat al 6 – lea sezon în palmaresul celui de-al treilea eșalon, unde, pentru amatorii de statistici a tras o linie cu următorul bilanț:

Liga a III –a:

6 ediții – 157   62    31    64     231-211     216 pct.

Adică nici prea-prea, nici foarte foarte...

Un bilanț oarecum negativ, cu două victorii mai puțin decât înfrângeri, bilanț stricat de evoluțiile mai puțin convingătoare din ultimii doi ani.

Poate fi însă un reper. Un moment al adevărului și al concluziilor obiective. Evident cu toții avem implicații emoționale și putem să ne îmbătăm cu apă rece. Nu facem aici vreun proces de conștiință, dar cu siguranță, factorii de decizie vor căuta un nou punct  de pornire.

Cu bune, cu rele, acest campionat va intra în arhive. Sperăm că anul 7 să găsească echipa Jiul pe alte coordonate în care măcar play-off-ul să fie obiectivul vizat și reușit. E mult?


FOTBAL. LIGA A III-A. ANALIZĂ 2022-2023

Jiul Petroșani, două stări diferite

La fel ca și în ediția precedentă, Jiul Petroșani nu s-a putut ridica peste „granița” dintre play-off și play-out, rămânând și acest sezon în lupta pentru locurile 5 – 8.

Cu multe noutăți față de campionatul trecut, inclusiv antrenorul, George Zima (34 de ani, care l-a înlocuit pe Avram Moldovan), cu 21 de jucători (!) plecați față de 2021 – 2022, Jiul începe bine noul sezon, practic în turul regular având doar două înfrângerin (vezi tabelul), la Filiași și la Lupac.

După euforia din meciul din „16”-mile Cupei României, 0 – 3 la l.d.p. cu Oțelul Galați, lucrurile au început să mai „scârțâie” pe ici, pe acolo…

Antrenorul George Zima părăsește subit echipa, este instalat Flavius Boroncoi din iarnă, dar vreo 3 – 4 plecări: Batchabi, L.Pop, L. Kiș, golgeterul Dănăilă – dereglează puțin mecanismul.

NICIO VICTORIE LA PETROȘANI!

 

Returul regular și play-out-ul scot la iveală destule lacune, cel mai de netăgăduit aspect fiind acela că din toate meciurile din 2023 pe teren propriu, echipa nu câștigă niciunul!

Asta, în ciuda unor victorii clare în deplasare, 4 – 0 la Aurul Brad, 1 – 0 la Progresul Ezeriș. Voci din anturajul echipei au indicat, în primul rând, lipsa de valoare a unor jucători (să tot fie vreo 7 – 8…), ceea ce nu a putut duce la o exprimare constantă a echipei, care a stat mai mereu la intervențiile lui Ferhaoui (dar și ineficient….), la postura de nou marcator a lui Cocină, la dăruirea lui Bg. Matei sau Remus Sandu, ori la intervențiile, de multe ori salvatoare, a lui Keszeg sau Torkos.

Ca rezultate și scor, remarcabile sunt 7 – 0 cu Aurul Brad (et. a 9 -a), 5 – 0 cu Viitorul II Tg. Jiu sau 4 – 0 cu Progresul Ezeriș și Aurul Brad (et. a 21 - a). La polul opus fiind 23 de puncte (!?) pierdute acasă și 8 meciuri în care nu au marcat.

Evident din toamnă, cu tinerii jucători promovați, cu câteva nume noi, se speră că Jiul Petroșani va arăta într-o lumină mult mai bună.

Genu Tuțu

Share by: