080922

Joi, 8 septembrie 2022

Henț cu mâna

A fost odată "Picior de aur"...

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la nașterea unuia dintre fotbaliștii de legendă a echipei Jiul Petroșani. A decedat în 1984, când avea 61 de ani...

Iuliu (Gyula) Farkas I a avut o carieră tumultoasă, începând ca junior la Jiul Petroșani apoi s-a perindat pe la Ferencvaros Budapesta, Cluj, Rapid, Carmen București (unde a debutat în Divizia “A”, pe 25 august 1946 împotriva... Jiului!), Ciocanul București, Dinamo, revenind la Jiul Petroșani (perioada 1951-1955), încheindu-și cariera la Minerul Lupeni în 1956, la vârsta de 33 de ani. Între 1945-1949 a jucat în Naționala României, marcând într-un moment memorabil România – Albania, patru goluri, presa numindu-l atunci “Picior de aur”.

Are un record greu de egalat, patru campionate la rând golgeter la Jiul, în perioada 1951-1954, având marcate pentru Jiul, în total 37 de goluri în 85 de meciuri de campionat, fiind pe locul 7 într-un clasament all-time al Jiului.

În anii ´58 a încercat să antreneze echipe din Valea Jiului, dar nu a avut vocație pentru așa ceva. Anturajele sale nesănătoase, desele vizite prin restaurantele vremii, l-au adus în cele din urmă într-o prăpastie fără întoarcere.

Un final nefast, atunci în 1984, pentru unul dintre cei mai mari fotbaliști care au jucat în Valea Jiului, Farkas I, “Picior de aur”.


FOTBAL, LIGA A V-A HUNEDOARA

Două goluri în minutul 90!

FOTBAL CUPA ROMÂNIEI

ED. 2022-2023 - FAZA JUD. HUNEDOARA

Startul Ligii a V-a Hunedoara a înregistrat o victorie a gazdelor, una a oaspeților și un egal.


În meciul Ral Sânandrei - Unirea Gen. Berthelot (2-3), după un 0-0 la pauză, s-a declanșat "furtuna": 1-0 gol Sevastia (min. 47), 1-1 gol N. Ionescu (min. 49), 1-2 gol Burtică (min. 82), în min. 88 Sevastița de la gazde este eliminat, 1-3 gol Guță (min. 90), 2-3 gol Adi Rus (min. 90).

Memoria fotografiei

După un sfert de veac


Două imagini despărțite de 25 de ani, foștii jiuliști și lupeneni, Cornel Irina și Toni Sedecaru, pe stadioanele din Petroșani, în 1997 și Lupeni, în 2022.

Genu Tuțu

Share by: