090822

Marți, 09 august 2022

Henț cu mâna

Ziua bucuriei!

A fost o zi cu adevărat specială. 6 august, dincolo de conotațiile religioase și sociale – Schimbarea la față, Ziua Minerului – a însemnat o zi a bucuriei fotbalului.

A fost aniversarea de 40 de ani a stadionului “Petre Libardi” (numit “Jiul” în 1982), fapt marcat de mai multe evenimente pe parcursul a cinci ore, în intervalul 14:00-19:00, în prezența a circa 1.000 de spectatori. Poate că aici ar fi de discutat, organizatorii s-ar fi așteptat la mai mulți... 

Adevărații suporteri ai Jiului au venit în Lunca Jiului în ciuda uneia dintre cele mai caniculare zile ale anului, bucurându-se de revederea cu câteva zeci de personalități care au marcat istoria echipei de-a lungul anilor. Inițiativa, pornită de la fostul jucător al Jiului din perioada 1991-1995, 1996-1998 și 2000-2001, Viorel Stancu, stabilit acum în Anglia, în colaborare cu autorul acestor rânduri și sprijinul autorităților locale, se vrea a fi una de început, care să continue și în viitorii ani.

Să spunem că aceasta a fost o primă ediție a “Duelul(ui) Generațiilor”, prilejuită de cei 40 de ani de existență ai stadionului și că ea va fi continuată la o altă amploare la anul.


EVENIMENT.

Din Canada-n Petroșani, spre Jiul cu "La mulți ani!"

Episodul 1

Jiul, ca acum 40 de ani


Echipa de Liga a III-a, Jiul Petroșani și-a prezentat lotul și staff-ul pentru noul sezon, 2022–2023. Prilej cu care a deschis ,,balul” de pe stadionul ,,Petre Libardi” cu un amical împotriva celor de la Voința Sibiu (Liga a IV-a). Antrenorul George Zima a folosit tot lotul de 24 de jucători, care au jucat la turație maximă, învingând cu 6–0 (3–0) prin golurile lui Istratie (2), Mareș, Cocină, Mazilu și Dănăilă. Exact ca Jiul de acum 40 de ani, care la inaugurarea stadionului a învins cu 6–0 pe C.S.M. Reșița.


Episodul 2

Speranțele

Bucurie mare pentru... cei mici. Echipele de juniori U. 10, U. 11, U. 12, U. 14, pregătite de antrenorii Cosmin Kandut, Damian Militaru, Cristi Costa și Sorin Ghițan, au încins câte o miuță pe terenul central, împărțit în mai multe ,,parcele”, spre deliciul celor prezenți, mămici, tătici, bunici. Prilej cu care a fost felicitat și jucătorul Ciprian Iftimie de la U. 17, declarat cel mai tehnic jucător la Cupa ,,Mării Negre” de la Eforie, acolo unde Jiul s-a clasat pe locul 3.


Episodul 3

Imnul, moment inedit, galeria și echipa

A urmat ,,Duelul Generațiilor” ʹ90–2000, precedat de intonarea live a imnului echipei, cu participarea unuia dintre autorii lui în 1995, Iosif Toth de la formația Acustic, un moment de reculegere în memoria foștilor jucători decedați și o superbă coregrafie pusă la punct de Peluza Sud Jiul Petroșani.
După care au intrat în teren ,,generațiile”, sub atenta observare a antrenorilor Aurel Șunda, Dorel Maria, Puiu Benea, Dumitru Marcu.

Au jucat ,,negrii” contra ,,albilor”, scorul fiind 4–4, dacă asta mai contează…
Pe de-o parte, ,,Albii” Toader Buruntia, Călugărița, M. Cristescu, Ov. Dodu, I. Radu, D. Militaru, Kandut, V. Stancu, Frumoca, P. Tudor, I. Varga, Fl. Stoica, Răducu, Nae Stanciu, Huza, de cealaltă, ,,Negrii” Ghițan, Irina, Cr. Lazăr, Moromete, Cr. Barbu, Priseceanu, M. Gheorghe, Szoradi, G. Șerban, Vâjâială, G. Apetrei, Stăncic.

În afara lor, ne-am bucurat de prezența și celor care nu au jucat, Ceacusta, Bebe Fage, Ben. Popescu, Tony Sedecaru.

Un moment special, prezența fostului portar jiulist al anilor ʹ60, Victor Zamfir și a primarului care a condus urbea în timpul construrii stadionului, Petru Barb, acum în vârstă de 90 de ani!

Meciul, transmis pe pagina de Facebook Genu Tuțu Oficial, a fost vizionat de peste 2.000 de privitori, cu ecou până în Canada sau Germania, de unde foștii jiuliști Doroș și Fl. Neagu au transmis salutul lor.

O zi, un moment, care a demonstrat că fotbalul de la Petroșani poate merge mai departe pe coordonate tot mai înalte

  • Título de diapositiva

    Escriba su subtítulo aquí
    Botón
  • Título de diapositiva

    Escriba su subtítulo aquí
    Botón
  • Título de diapositiva

    Escriba su subtítulo aquí
    Botón
  • Título de diapositiva

    Escriba su subtítulo aquí
    Botón
  • Título de diapositiva

    Escriba su subtítulo aquí
    Botón

Genu Tuțu

Share by: