111122

Vineri, 11 noiembrie 2022

Henț cu mâna

La mulți ani, Gigi Mulțescu!

Peste două zile, 13 noiembrie, duminică, ziua în care nu apare Cronica Văii Jiului, este ziua de naștere a lui Gigi Mulțescu. Împlinește 71 de ani. Este aproape unanim recunoscut faptul că întrunește toate sufragiile  pentru a fi declarat cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor care a jucat la Petroșani.

A venit la Jiul 1971, de la ,,Tineretul” Stelei, a jucat până în 1979.

A câștigat cu Jiul Cupa României în 1974, an în care a fost și căpitanul echipei Naționale studențești, care a câștigat (4 – 1 Finlanda cu Bulgaria) în Franța, Campionatul Mondial Universitar.

A debutat, de la Jiul, în echipa Națională pe 25 septembrie 1974 într-un 0 – 0 la Sofia cu Bulgaria.

A revenit – de la Dinamo – la Jiul, unde a jucat și antrenat în perioada 1985 – 1987.

A devenit antrenor în 1990, având un al doilea mandat la Jiul, în 2005. Cifrele sale impresionante la Jiul, 237 de meciuri (locul 6 all-time pentru Jiul) și 80 de goluri

marcate (locul 1 all-time), îl vor menține mereu în mintea suporterilor jiuliști.

Pentru aceste ,,doar” câteva lucruri, La Mulți Ani, Gigi Mulțescu!


"Am găsit la Știința Petroșani un nucleu formidabil!", declară fostul rugbyst al Științei Petroșani, Traian Mureșan

Traian Mureșan, alias ,,Tronson” a fost unul dintre cei mai iubiți rugbyști ai Științei Petroșani.

L-am atacat zilele trecute cu câteva întrebări despre cum era ca sportiv la Știința Petroșani.

Reporter: Traian Mureșan, mai întâi, de unde porecla de… Tronson!?

Traian Mureșan: Am făcut junioratul la Baia Mare. La un cantonament, am fost dotat cu un hanorac cu numele unei firme, Tronson. Colegii mi-au zis așa, Tron...son! Ajungând la Petroșani, colegul Relu Viciu avea o vorbă: Tronson sau

Tronson!? Deci, de-acolo, numele. Ulterior, după ce mi-am încheiat activitatea sportivă, am revenit la Baia Mare, unde toată lumea mă știa de ,,Tronson”. Dacă întreba cineva de Traian Mureșan, nimeni nu știa.

Reporter: Ai venit la Petroșani în 1984. Ce atmosferă ai găsit la Știința?

Traian Mureșan: Șansa mea, a generației tinere de atunci, a fost că am găsit aici un nucleu de jucători formidabili, precum Bucan, Ștefan Constantin care tocmai plecase spre alte zări. Antrenor era Constantin Budică, care punea accent pe tineret. Eu aveam 19 ani. Acum, din păcate, se promovează mult jucătorii străinii.

Rugby-ul nu poate crește la momentul actual bazându-se pe jucătorii tineri.

Șușinschi, Iliev, Tr. Mureșan, și Rațiu, prezentând Cupa României, câștigată în 1993, după finala de 15-11 cu Steaua

Reporter: Chiar așa, ce se întâmplă cu rugby-ul românesc?

Traian Mureșan: Naturalizând 2-3 jucători, nu poți face performanțe. Trebuie investit în tineri, în care s-au investit 7-8 ore de muncă pe zi și, zic eu, cu răbdare va crește și rugbyul românesc, revenind acolo unde a fost.

Reporter: Ai venit la Petroșani în toamna asta pentru ,,Întâlnirea Generațiilor”. Ce reprezintă această întâlnire?

Traian Mureșan: Venind dinspre Baia Mare, pe la Bănița, în zona Văii, am avut emoții. Revederea cu foștii colegi este mai greu de explicat, ceea ce simți. Pentru noi cei care datorită rugbyului ne-am realizat la Petroșani e emoționant, ca de fiecare dată.

Reporter: Cum era ,,repriza a treia”, la Brădet?

Traian Mureșan: Ooo, mi-aduc aminte de foștii suporteri, erau în tribune, pe deal. La pauza meciurilor, ca suporter, era bine la o bere rece la ,,Brădet”. Din păcate, am văzut că Brădetul a dispărut din peisaj.

Reporter: Despre Știința actuală?

Traian Mureșan: I-am văzut la meciul cu Grivița București, îmi plac băieții. Cred că încet, încet echipa va revenii la poziții mai bune, readucând acel spirit de competiție în ,,Dealul Institutului”, care vor apropia echipa de performanțele anilor ʹ80.


Genu Tuțu

Share by: