150223

Miercuri, 15 februarie 2023

Henț cu mâna

Mathias, încă un pas!

Scriam în una din zilele trecute despre ascensiunea tânărului karatist legitimizat la echipa lui Radu Polifronie. Iată că recent el s-a impus din nou, ca participant în Cipru, la Larnaca, la Campionatul European de cadeți, juniori și Under 21. A fost o competiție de anvergură la categoria + 63 kg, cu un număr de 37 de sportivi din 37 de țări.

Mathias Popescu a avut „vână” și la acest important concurs din Insula Afroditei, reușind într-un clasament, fiind un loc 5, cel mai bun (alături de alți cinci sportivi) din delegația română.

La numai cei 14 ani ai săi, Mathias Popescu este într-o ascensiune evidentă, tinzând să intre în galeria sportivilor de renume ai Văii Jiului.

Trecând într-un alt registru – de care ne vom ocupa mai pe larg săptămânile viitoare – ne bucură faptul că cinci componenți ai echipei de rugby Știința Petroșani (Cr. Zamfir, Vl. Bălan, A. Radu, Donici și R. Baru) au fost convocați într-un stagiu de pregătire a Naționalei României de Rugby 7's. Cu gândul la Olimpiada de la Paris de anul viitor.


ANUL ȘTIINȚEI PETROȘANI

75 ANI (1948) de la înființarea echipei de rugby

40 ANI (1983) de la câștigarea Cupei României la rugby

30 ANI (1993) a doua oară câștigarea Cupei României la rugby

În urmă cu 75 de ani odată cu înființarea Institutului de Mine Petroșani (actuala Universitate), s-au pus bazele primei echipe sportive de la această unitate de învățământ superior.

Ne-am propus în acest an jubiliar, să marcăm, sporadic, momente din 5 în 5 ani, începând cu anul 1948, din activitatea sportivă a Clubului din „Dealul Institutului”, la toate sporturile care au fost incluse în Clubul ȘTIINȚA PETROȘANI.

CAMPIONATUL VICTORIILOR CU STEAUA ȘI DINAMO

Sezonul începe cu o victorie, 8-3 în deplasare la Politehnica Cluj, Știința jucând după același sistem din ultimii trei ani, în grupe (Grupa D), alături de Politehnica Cluj, Grivița Roșie București, T.C Ind. Constanța. Un meci fără istoric, va fi cel cu Politehnica Cluj în retur, scor 56-0 (26-0). Un meci de neuitat va fi cel cu Dinamo București, scor 19-10 (13-0) descris în facsimilele alăturate, de presa vremii.

Știința-Dinamo 19-10 (13-0). „Știința Petroșani fără a putea alinia cea mai bună garnitură... a reușit o victorie reconfortantă, demonstrând celor peste o mie de spectatori că printr-o dăruire exemplară poate îngenunchea orice echipă. Rar ne-a fost dat să asistăm la o dominare atât de categorică a băieților noștri și asta tocmai în fața lui Paraschiv, Dărăban, Nica, Ion Constantin și a celorlalți internaționali dinamoviști. Prima repriză a fost controlată cu autoritate de gazde, ele detașându-se în învingătoare, chiar dacă deschiderea scorului se produce doar în minutul 20, în urma loviturii de pedeapsă transformată de Tudose, după ce trei situații clare de eseu fuseseră incredibil ratate. Superioritatea evidentă a studenților este concretizată prin „essai-urile” semnate de Ion Florentin și Ghiță, primul transformat de Tudose. Cu 13-0 la pauză, rugbyștii petroșeneni abordează relaxat repriza secundă și de o neatenție a lui Enciu Stoica profită Zafiescu, autorul primelor puncte dinamoviste.... avea să vină și eseul doi al dinamoviștilor, apoi... Tudose care a știut să-și onoreze aniversarea de 23 de ani printr-o comportare bună, parafeză victoria echipei sale transformând magistral două lovituri de pedeapsă (prima dintre ele de la cca. 50 de metri de buturi).”


Alte rezultate importante: 22-6 cu Rapid București, 20-15 cu Steaua, 9-9 cu Grivița Roșie București. Noul antrenor al Științei în acest campionat, Titi Ionescu, a făcut un echipament nou pe care a apărut o floare de colț, simbol al Parângului, de atunci, echipa din Petroșani primind numele de „Știința, echipa florii de colț”. în sezonul 1978-1979, ocupând locul 4, Știința a folosit lotul: Bunduc, Ortelecan, Oprea, Șușinschi, Ion Aurel, Ion Florentin, Băloi, Vieru, Bonea, Nedelcu, Fl. Dumitru, Dinu, Ghiță, Dragu, Milcă, Ortelecan, P. Dobre, Enciu Stoica, Drondoe, Budică, Merea, Tudose, Bucan, Meszaros.


Genu Tuțu

Share by: