250423

Marți, 25 aprilie 2023

Henț cu mâna

Paiul din ochiul altuia!

Pe Joan Laporta, președintele Barcelonei, l-a luat gura pe dinainte. După scandalul cu șmenul în cazul „Negreira”, în care catalanii sunt acuzați că au dat șpagă 7,5 milioane de euro pentru arbitraje, i-a șoptit lui o păsărică – că echipa lui ar fi fost o victimă a sistemului Franco!? Astfel don Laporta susține virulent că Real Madrid este capul tuturor relelor, că ar fi fost favorizată în vremea dictatorului Francisco Franco, politic și economic. Să mori tu, bro? 

Și-apărură în toiul nopții madrilenii cu probe, legat de favorizarea în vremea lui Franco. Le-au dat în nas cu un film scurt, de vreo patru minute, cu filmări de arhivă, în care este arătat modul în care Franco a salvat de câteva ori Barcelona de la faliment, cum el, dictatorul, este făcut membru de onoare la Barça, câte campionate au câștigat pe vremea lui, cum a fost Real Madrid în 1939 etc. etc.

Ș-atunci ne întrebăm, retoric, cine-i echipa regimului? Don Laporta nu s-a informat prea bine. Tăcea, filozof rămânea. Hai, poate aveți treabă cu transferul tânărului Leo Messi, speranța de viitor a Barcelonei.


FOTBAL. LIGA A III-A, SERIA A 7-A

Jiul Petroșani - Retezatul Hațeg 1-2 (0-1)

...alta rece!

Hotărât lucru, terenul din Lunca Jiului a devenit tot mai neprietenos pentru bidivii Jiului, echipă care nu a mai câștigat la Petroșani din 3 decembrie 2022. După un „duș” călduț la Brad, 4 – 0 cu Aurul, a urmat acum o bătută rece, în fața unei echipe bine motivată, care nu s-a lăsat intimidată de istoria centenară a unui timp apus... Asta ca să ne exprimăm elegant la modul de abordare a generației iPhone... Jiul începe cu aplomb, dar ocaziile vin din partea Hațegului, min. 15, Ssemakula razant cu capul, min. 22, Țuligă de la 6 m pe lângă poartă, min. 23, Ssemakula cu capul din 5 m, apără Mario Popescu! Cireașa de pe tort, Torkos este eliminat la două minute după golul încasat de Jiul, Cocină (min. 33) ia bara transversală la țintă. După pauză, Jiul pare că-și revine, Ferhaoui (min. 54) având o mare ocazie, iar Bg. Matei aducând egalarea. În plin joc avântat al Jiului, hațeganii par mai lucizi în prelungiri și aruncă un nor negru asupra gazdelor... Final iritant, cu ieșirea în decor a lui Mazilu care provoacă tribunele, managerul sportiv Marius Tuță vede și el cartonașul roșu, arbitrul Salomir scapă situația de sub control, dar una peste alta, Jiul este din nou îngenunchiat.

BRADUL ȘI HAȚEGUL, ÎN PRELUNGIRI!


În play-off C.S.M Deva deschide scorul prin Dănăilă, dar pierde cu 2 – 1 printr-un gol primit în min. 90+1 la Șimian. *După un 3 – 2 cu retrogradata Viitorul II Tg. Jiu, Progresul Ezeriș se mai agață de salvare. *În play-out, Retezatul Hațeg și Aurul Brad câștigă după minutul 90 la Petroșani, respectiv Lupac și sunt aproape salvate de la emoțiile retrogradării. *Viitorul II Tg. Jiu și Progresul Ezeriș par condamnate irecuperabil la retrogradare.

SPECIAL

Un (ex) jiulist într-o finală

Fost component al echipei Jiul Petroșani în perioada 2006 – 2007, Eric Bicfalvi (34 ani), a marcat golul egalizator al echipei sale Ural Ekaterinburg, în prima manșă, 1 – 1 în deplasare cu Ț.S.KA Moscova. Returul va avea loc pe 3 mai a.c, iar finala pe 11 iunie, între învingătoarea dintre Ț.S.K.A Moscova / Ural Ekaterinburg și Krasnodar / Akron Togliatti.


Memoria fotografiei

"Pițigoii" Parângului

Un articol din presa centrală, în anii '80, dedicat secției de schi a C.S.S Petroșani, în care se regăsește și un viitor junior al Jiului și component al Petrilei, Alin Teodor Ursache (al doilea din stânga), cel care a păstrat această fotografie document.

Genu Tuțu

Share by: