A început „Daciada” fotbalului mondial, cu „doar” 48 de echipe (vor fi 64 peste patru ani!) care mai de care mai exotice. Să stai noaptea pe la 1:00, 2:00, 3:00 sau 4:00 să vezi Haiti, Curaçao, Panama, Irak sau Qatar, „e o treabă”, cum ar zice Ion Țiriac.
Sincer, nu pot da un pronostic cine va lua trofeul acestei ediții mamut.

Copil fiind, am văzut primul meci de fotbal al vieții mele chiar la un mondial, la televizor, pe 11 iulie 1966, Anglia - Uruguay 0-0. Habar n-aveam ce-i aia, dar mă ademenise un unchi de-ai mei, profesor de muzică la Bistrița, cu niște... arahide, să mă țină în fața televizorului. Eram undeva la Constanța, în concediu de familie, doamnele (mama, mătușa) erau la plimbare. Noi, cu arahidele la fotbal!

N-am prea înțeles mare lucru dintr-un 0-0, dar îmi plăceau cum sunau numele acelor jucători Bobby Moore, Bobby Charlton, Nobby Stiles, Roger Hunt sau la uruguayeni, Mazurkiewicz (!?), Troche, Rocha, Caetano sau Milton Viera.

Meci cu 87.000 spectatori pe Wembley și cu... doi mâncători de arahide pe malul mării! Au trecut de atunci 60 de ani, dar momentul rămâne unul de referință.

Jiul Petroșani tocmai revenise în Divizia „A”, Valea Jiului fremăta de fotbal, Campionatul Mondial din Albion era în plină desfășurare. Nu puteai să nu te contaminezi, mai ales că în „6 martie” (actualul Anghel Saligny) se perindau pe la rudele lor două nume grele în fotbalul local, Mircea Pascu, președintele Jiului și viitorul președinte al FR Fotbal și golgeterul Emil Ciurdărescu.

Atunci, ca și acum a fost vara fotbalului mondial. Atunci, doar cu crema fotbalului, fără influențe geopolitice, cu cele mai bune 16 echipe ale lumii, campionatul României avea și el doar 14 echipe.

Acum, la un salt de exact șase decenii, fotbalul are alte dimensiuni, reguli schimbate, măcar se joacă tot 11 contra 11, cu două reprize de câte 45 minute, la două porți de 7 metri. De la un turneu restrâns, s-a ajuns la un gigant comercial globalizat. Nu erau permise schimbări, nici cartonașe galbene sau roșii, nici mingi aerodinamice, cu cipuri intense de monitorizare.

Și parcă nici arahidele nu mai au același gust...