Luni, 8 iunie 2026
Interviu
„Mă simt onorat și fericit că sunt antrenorul Jiului”
ne-a declarat în exclusivitate, Sorin Bălu, antrenorul Jiului Petroșani
Reporter: Ce a însemnat Jiul Petroșani în sezonul 2025-2026 pentru dumneavoastră?
Sorin Bălu: Mă simt onorat și fericit că sunt antrenorul Jiului, o echipă cu tradiție în fotbalul românesc. Am început cu o echipă selectată dintr-un lot în formare,
am început cu 0-0 acasă cu SCM Rm. Vâlcea, o favorită la promovare. Puteau să ne bată, puteam să-i batem.... am mers bine în turul regular, n-am pierdut niciun meci, am avut, din păcate acel recul din etapele 12-14, trei meciuri fără victorie.
Am încheiat campionatul, din păcate, cu două înfrângeri și am încheiat pe locul 5.
Reporter: Cum a fost play-off-ul?
Sorin Bălu: Deci, ne-am îndeplinit obiectivul, calificarea în play-off. Am început bine, cu o victorie la Clinceni, am ținut Craiova în șah
la Petroșani, pierdem la Turnu Măgurele....
Reporter: Și vine meciul „cu cântec”, 1-2 acasă cu Academica Balș....
Sorin Bălu: Da, cu un arbitraj incalificabil, mi-a dat aiurea două cartonașe galbene și evident roșu, jucătorul Burcea a fost și el eliminat nejustificat. De-aici încolo.... am avut victoria clară cu Clinceniul, egal la Craiova, cu un meci excepțional.
Reporter: Înfrângeri în ultimele două etape...
Sorin Bălu: După meciul de la Craiova știam că nu mai avem șanse la baraj, deși mi-aș fi dorit enorm. A urmat o
deconectare totală a echipei, coroborată cu două înfrângeri, două meciuri în care am jucat slab. O atmosferă de vacanță....și-atât!Reporter: Cum ați lucrat în tot acest an competițional cu staff-ul, cu conducerea?
Sorin Bălu: Foarte bine, absolut cu toți colaboratorii mei, cu primarul Petroșaniului, cu toată lumea.
Reporter: Remarc, 5-6 jucători?
Sorin Bălu: Ar fi nedrept doar 5-6.... Ar fi un grup mai mare, incluzându-i aici pe Iliescu, Vl. Buțurcă, Suciu, Hondorocu, Tomșa, Cepoi, R. Sandu, Voinea, Giurică, Andrei Gogescu. Jucători pe care ne putem baza și în sezonul viitor. Deocamdată doar Tomșa a plecat, la Galați.
Reporter: Cum era la alte echipe?
Sorin Bălu: Să știți că am fost atașat de cei cu care am lucrat, antrenorii Ionuț Popa, Sorin Gheju, am avut jucători excepționali. Am antrenat la Nova Mama Mia Becicherescu Mic, 3 ani (2011-2014), apoi FC Caransebeș la Liga a II-a, CSC Dumbrăvița, Progresul
Pecica, CSC Ghiroda, am fost secundul lui Ionuț Popa la „Poli” Timișoara. Pot să spun că am acumulat experinețe la toate echipele. Am și momente triste, când cu Ghiroda am fost făcuți praf și pulbere la barajul cu FC Bihor Oradea. A fost o hoție incredibilă!
Reporter: La Petroșani, v-ați adaptat?
Sorin Bălu: Oooo, excelent! Mi-am făcut prieteni, printre care antrenorul de handbal Daniel Brânzău, un om cu capacitate de muncă extraordinară.
Reporter: Cum este perceput Sorin Bălu de jucătorii săi?
Sorin Bălu: Ca un antrenor care impune o disciplină spartană, cu reguli clare pentru jucători.
Reporter: Când va fi reunirea echipei?
Sorin Bălu: Pe data de 15 iulie, echipa are un program stabilit, atunci ne revedem. Am convingerea că vom avea un sezon bun pentru că eu consider că Jiul Petroșani rămâne simbolul județului Hunedoara
