Marți, 15 septembrie 2026

O bilă albă pentru cartonașul negru



No, așa da! Iată un semnal de alarmă pentru modul abuziv și uneori grotesc, la adresa comportamentului abuziv al părinților și spectatorilor la competițiile de fotbal U16 și U17.

Nu de puține ori, părinții, în primul rând și spectatorii, tranformă un meci de juniori într-un teren al frustrărilor, al jignirilor și al orgoliilor personale. Excelentă decizia FRF-ului-și bine ar face și cei de la handbal!- că a luat o astfel de măsură și e grav că s-a ajuns aici, cartonașul negru datorită unui comportament de șatră a celor care-și văd odraslele ca pe un Messi ori Lamine Yamal. Un copil vine să se bucure, să învețe, să progreseze, dar și să greșească. Nu să joace cu teama că îl ceartă taꞌsu sau măꞌsa, ori că arbitrul a luat o decizie greșită.

Așadar, cartonașul negru, impune o limită de conduită. Și dacă pentru proteja bucuria copiilor a fost nevoie de o astfel de măsură-în premieră mondială-, atunci poate că vor dispărea mamele care fugăresc arbitri cu umbrela ori cu sacoșa de rafie. Poate așa adulții din tribună și-or băga mințile în cap. Dacă nu ești capabil de un comportament adecvat, stai acasă și înjură-l pe Bolojan. Fotbalul nu are nevoie de părinți isterizați. Are nevoie de copii care să plece de la stadion relaxați. Nu vă mai foloșiți de copii pentru a vă răzbuna propriile neîmpliniri. Și dacă acest cartonaș negru este singura soluție care-i poate pune la punct pe adulți, atunci să nu ne fie rușine cu el. E grav că a fost nevoie de această invenție cu o culoare pentru comportamentul adulților. 



Fotbal. Liga a III-a.

Minerul Lupeni-Unirea Bascov 3-0 (1-0)

În nota obișnuită

Minerul Lupeni a fost făcut un joc excelent, pe alocuri spectaculos, spre satisfacția celor 1.500 de spectatori.

După un început sărac în faze de poartă , lupenenii deschid scorul în min. 21 când Cătălin Alexe finalizează de la 7-8m, o fază care a mers-șnur pe traseul Tiganj-Birbic, gol Alexe, 1-0. Lupeniul joacă avântat, putea intra la cabine cu 2-0, dar în min. 43 Dumitrache scoate de pe linia porții șutul lui Birbic.

După pauză, Minerul Lupeni iese parcă mai motivată, majorând scorul la 2-0, la o fază superbă în min. 51, când Erwin Tiganj șutează violent de la 20m, bară-gol!

Trei minute mai târziu, portarul oaspeților Păun, are două intervenții excelente în min. 54 și 55, salvându-și echipa de la un nou gol. Lupeniul își înghesuie pur și simplu adversarul, oaspeții au o zvâcnire în min. 58, când I. Teodorescu i-a transversala la țintă. 

Va fi 3-0 în min. 64, la o minge șutată în bară, mingea revine la Tiganj care punctează din apropiere. Bascovul scapă de a primi un alt gol în min. 84, când Comănescu scoate de pe linia porții!

Final en fanfare, cu o echipă Minerul Lupeni care era deja cu gândul la derby-ul pe nocturna de pe „Petre Libardi” cu Jiul....



Sorin Bălu

„Am câștigat un meci pe care l-am pregătit foarte bine, ne-au ieșit ocaziile și ne dorim victorie la fiecare meci” a spus autorul primului gol, Cătălin Alexe.

„După o repriză echilibrată, în partea a doua, a meciului au răspuns partiturii tactice foarte bine. A fost la discreția noastră, am mai avut trei mari ocazii, a fost bine” a declarat Ionuț Stelescu, directorul tehnic al Minerului Lupeni.

„A fost un meci greu, cu o echipă puternică, speram să scoatem mai mult. Am greșit enorm în repriza a doua. Atât s-a putut...”, a spus căpitanul Unirii Bascov, Alex. Dumitrache.

Minerul Lupeni-Unirea Bascov 3-0

Minerul Lupeni (antr. Ionuț Moșteanu): Stoian, I. Offorzor (min. 68 D. Creciunesc), F. Yabre (min. 67 Dulap), K. Ventes, M. Pancu, Bedea (min. 46 Zamura), Alexe, C. Moumbagna, A. Birbic, M. Buloi (min. 67 Bărbat), Tiganj (min.76 Oct. Ursu).

Unirea Bascov (antr. Dragoș Radu): A. Păun, Comănescu, Ichendria, Dumitrache, Ceder (min. 67 Puică), Iosifescu (min. 80 Oct. Ionică), Govlej, I. Teodorescu, Oct. Staicu, Romanu (min. 46 Măd. Ilie), A. Ionescu (min. 56 Ad. Mircea). 

Arbitru: Alexandru Comănescu-Craiova

Spectatori: 1.500 

Golurile: 1-0: C. Alexe (min. 21) la o acțiune personală din pasa lui Birbic

2-0: Tiganj (min. 51) șut la vinclu de la 20m,3-0: Tiganj (min. 64) șut din apropiere,3-0: Tiganj (min. 64) șut din apropiere





Liga 3. Seria 6.

CS Drobeta Tr. Severin-Jiul Petroșani 4-0 (1-0)

O înfrângere aspră....

Jiul nu a putut depăși șocul psihologic, cu antrenorul Sorin Bălu suspendat, în tribune, pierzând la scor meciul de la malul Dunării. Gazdele, antrenate de Flavius Stoican, au punctat prin Gâdea (min. 36 și 71 din 11m), Kedzie (min. 79) și Tronea (min. 87).

Jiul Petroșani a folosit echipa: Iliescu- A. Gogescu (min. 77 Mihăilă), C. Dobre, Giurică, Hondorocu-D. Popa (min. 46 Polgar), Morariu, Păcuraru (min. 60 Tout), Viașu (min. 77 Nițu), Vl. Buțurcă.

Meciul a fost arbitrat de Eduard Belegadin din Pitești, la meci asistând 700 de spectatori în condițiile în care intrarea a fost 70 lei!?

Etapa a 3-a, 12 septembrie 2026

Oltul Curtișoara – Univ. II Craiova 1-4

ACSO Filiași – Vulturii Fărcășești 4-2 FC Păușești – CSM Târgu Jiu   1-1

CS Drobeta – Jiul Petroșani     4-0

Minerul Lupeni – Unirea Bascov     3-0

Academica Balș – Petrolul Hârtiești     5-0


ARENA VĂII JIULUI

Genu Tuțu